Prefata

Cand ai la dispozitie zeci de obiective Nikon, care mai de care mai performante, mai noi, mai sofisticate, mai scumpe, unele dintre ele vazute doar in reviste sau in magazinele de specialitate, altele atinse si testate pe fuga doar la prezentari oficiale ori imprumutate cateva minute de la vreun coleg de breasla, e greu sa alegi unul singur care sa te insoteasca o zi intreaga pe strazile Atenei, alaturi de un Nikon D810, pe cat de profesionist si sobru la prima vedere, pe atat de jucaus si prietenos.  Iar cand patru dintre cei mai buni fotografi ai momentului, invitati speciali in excursia de presa organizata de Nikon in capitala Greciei, isi justifica in cel mai original si artistic mod cu putinta alegerea lor in ceea ceea ce priveste obiectivele Nikkor cu care si-au facut tema (“Atena la pas in 2 zile”) alegerea ta devine si mai dificila.

Iata, pe scurt, “Povestea celor 50 de ore in Templul lui Zeus” sau “50 Shades of Athens”:

Capitolul I: La locul de joaca pe campul de lupta

A fost odata ca niciodata o zeita pe nume Atena. O zeita puternica ce imbina forta si intelepciunea, era razboinica si apara cetatea care este astazi capitala Greciei. O cetate pe care eu, chiar de ziua nationala a elenilor, 25 Martie, am gasit-o trista, plouata si abandonata parca de Zeus. O cetate care, desi pentru greci a devenit in ultima vreme mai degraba un camp de lupta pentru ultimul euro si pentru supravietuire, pentru o ceata de fotografi din toata Europa, prezenti la intalnirea de presa Nikon, a fost mai degraba un loc de joaca. Un loc de joaca in care, pe langa numeroase camere D750 si D810,  aproape 20 de obiective foto si-au facut de cap si au misunat pe stradutele Atenei in cautarea grecilor rataciti, a povestilor sau a zeilor, in ciuda vremii ploioase din Templul lui Zeus.

Scopul acestei evadari a fost testarea gamei existente NIKKOR, la peste 80 de ani de la primul obiectiv aparut, pentru a evidentia importanta pe care lentilele foto o au in viata si munca unui fotograf si modul in care acestea pot influenta o imagine, o poveste, un reportaj.

Intalnirea de la Atena a fost insa mai mult decat o joaca. A fost si o ocazie deosebita, pentru mine cel putin, de a intalni alti pasionati de fotografie de pe continent, dar si de a cunoaste, de a sta de vorba, de a invata si de a lucra alaturi de cei patru invitati speciali: Alastair Philip Wiper, Elena Chernyshova, Benedicte Kurzen si Philip Poupin. Fotografi consacrati, profesionisti adevarati, deschisi, relaxati si, nu in ultimul rand, oameni deosebiti, acestia ne-au impartasit din secretele lor, din modul de lucru, din preferintele lor legate de echipament si de subiectele preferate, precum si din experientele lor de pana acum ca fotojurnalisti.

Si cum cei patru au avut la dispozitie 2 zile si cate doua obiective Nikkor fiecare pentru a realiza cate un fotoreportaj in Atena (prin care sa-si exprime propria viziune asupra cetatii, dar si sa-si justifice alegerea in ceea ce priveste lentilele folosite pentru a-si spune povestea), “lectia de fotografie” a fost cu atat mai interesanta.

Capitolul II: Lectia de fotografie

Elena Chernyshova

Pentru a intra in inima Atenei, Elena Chernyshova, fotograf documentar rus, castigatoare, printre altele, a premiului World Press Photo 2014, a renuntat la obiectivele cu care lucreaza in mod obisnuit (24-70mm f2.8 si 50mm f1.4) si a ales un Nikkor 85 mm f1.4, care a ajutat-o sa se inspire pe loc. A facut pereche cu un Nikkor 24-120 mm f4 G VR, care i s-a parut obiectivul perfect pentru “travel-easy”.

Elena Chernyshova

Asta si pentru ca, darorita zoom-ului comod, a reusit sa gaseasca mai usor drumul spre oameni si sa faca legatura intre antichitatea si modernismul orasului (un obiectiv pe care am ales si eu sa-l testez si despre care voi vorbi mai jos).

Astfel, intr-o Atena rece si gri, Elena a reusit sa demonstreze, cu o caldura aparte si cu cele doua obiective alese, de ce, in viziunea ei, “obiectivul foto trebuie sa fie acea legatura dintre ochiul fotografului, camera si viata de dincolo de lentila.”  

Alastair Philip Wiper

Alastair Philip Wiper

Pasionat de fotografia industriala, de ceea ce se intampla in spatele marilor uzine,  inspirat de arhitectura si mai mult de ceea ce construieste omul decat de personajul in sine, fotograful britanic Alastair Philip Wiper si-a gasit muza in ceea ce a fost candva Satul Olimpic din Atena anului 2004. A ales pentru reportajul lui din capitala Greciei un Nikkor 24 mm f1.4 si un obiectiv fix 50 mm f1.4. Apoi, cand toata Atena dormea,  cu multa rabdare, inspiratie si originalitate, a reusit sa redea intr-un mod cu totul fascinant un sat olimpic abandonat, paraginit si ruginit.

Asa se face ca ceea ce la lumina zilei sunt niste ruine jalnice, cu ajutorul lentilelor, Alastair a reusit sub clar de luna sa ne arate uratul intr-o forma frumoasa, reusind astfel ce si-a propus: “Nu intotodeauna e frumos ce se intampla acolo, unde am eu de fotografiat, insa eu trebuie sa fac sa arate si real si frumos. Nu ma gandesc niciodata cum sa fac poze cu obiectivul respectiv, ci ma gandesc la ce primesc de la obiectiv, care e un mod de a traduce ceea ce vreau eu sa arat”.

Philip Poupin

Cand l-am intrebat pe Philip Poupin (fotograf francez, cameraman si producator de film) ce inseamna pentru el obiectivul foto, mi-a raspuns fara ezitare: “O unealta!” Recunosc ca m-a lasat fara replica. Ma asteptam sa imi spuna ceva mai sofisticat, mai ales dupa ce ii vazusem fotografiile din Libia, Afghanistan sau Sudan, dar si dupa ce analizasem incursiunea lui fotografica in cele doua zile petrecute in inima Atenei in cautarea zeilor. “Insa e o unealta de care am mare nevoie ca sa exprim ceea ce vreau sa spun”, a continuat, explicandu-mi alegerea lui in ceea ce priveste lentilele pe care le foloseste in mod normal la fotografiat, dar si obiectivele alese in excusia Nikon pentru realizarea temei de lucru: 20mm f1.8 si 28mm f1.8, alaturi de camera lui, Nikon D810.

Philip Poupin

“Nu stiu totul despre obiective, dar 20mm, care este un wide cu tendinta sa distorsioneze, te ajuta sa te apropii de oameni, atunci cand esti la gramada, mai ales cand esti pe fuga si lumina e proasta, iar 28mm F1.8 mi s-a parut interesant. Pentru ca mie imi place sa fiu aproape de personaj, dar nu sa ma imping in el, si imi place sa cercetez ce e acolo, in mijlocul subiectului, dar nu sa fiu in primul rand”, mi-a explicat Philip, care de obicei poarta la el 2 obiective in 2 buzunare, un 20mm si un 24mm, “pentru ca e minunat sa te simti usor si liber pe strada si sa simti ca esti acolo, in peisaj.”

Benedicte Kurzen

Ca un fotojurnalist cu multi ani de experienta, Benedicte Kurzen si-a ales pentru tema de doua zile din capitala Greciei un obiectiv Nikkor 35mm f1.4 si, poate neobisnuit, un 58mm f1.4 (pe care ulterior l-am incercat si eu pentru cateva cadre). Insa, spre deosebire de ceilalti 3 fotografi, care au lucrat cu un Nikon D810, Benedicte a fotografiat cu al ei Nikon DF, de care se declara indragostita.

Aflata in Africa de mai multi ani, unde si-a concentrat activitatea asupra conflictului si schimbarile socio-economice de acolo, frantuzoaica a cautat in Templul lui Zeus muritorii, nu zeii. Oamenii obisnuit, grecii muncitori, apasati de nesiguranta zilei de maine, oamenii de pe strazile triste ale Atenei, pe care criza economica ii face in aceasta perioada sa se simta diferiti de grecii pe care ii stim noi din vacantele insorite in insulele cu maslini, snorkeling si fructe de mare.

Benedicte Kurzen

Mai intai, Benedicte s-a apropiat de oameni, i-a explorat, le-a cunoscut povestea si abia apoi i-a fotografiat cu fix-ul 58mm f/1.4G (despre care a spus ca a ajutat-o sa ajunga pe chipul oamenilor, in cele mai mici detalii ale fetei lor si sa citesc dincolo de fiecare grimasa).

“Cand ma gandesc la obiectivul foto, ma gandesc la el ca la o traducere a relatiei pe care o am  eu cu oamenii, cu lumea, nu la ce vreau sa fac cu ajutorul acelui obiectiv”, spune Benedicte, care in ultimii ani a realizat mai multe fotografii pentru agentia NOORimages, primind chiar unda verde din partea Centrului Pulitzer de a produce un proiect in Nigeria, intitulat “O natiune pierduta in fata zeilor”.

Capitolul III: Shooting in the rain. Cea mai lunga plimbare

 De cum am aterizat in Atena si pana mi-am luat zborul inapoi spre casa, cele 50 de ore petrecute in capitala Greciei au fost ca o plimbare. O lunga plimbare prin ploaie, pe repede-inainte, in care eu am am fost mereu cu camera foto in mana si cu ochii dupa… orice.

In prima zi, chiar de cand am coborat din avion, am cautat din priviri parada militara de Ziua Nationala, m-am uitat dupa greci fericiti si orice urma de sarbatoare, fiind setata sa fac niste fotografii de atmosfera pe subiectul asta. Nici gand sa ma odihnesc cand am ajuns la hotel, sa imi trag sufletul sau sa ma pregatesc pentru intalnirea cu gasca de fotografi. Asa am tras prima portie de plimbare, de incalzire, inainte de workshop,casa-mi treaca micile emotiile pe care le aveam (de parca ar fi fost prima zi de scoala).

Mai apoi, dupa lectia de fotografie de cateva cateva ore, cu noi prietenii, discutii, vizionat zeci de fotografii, tot felul de curiozitati si din nou dezbateri, raspunsuri la intrebari, notite pe caiet si analizat obiective foto (toate parca prea repede pana si pentru mine, obisnuita cu viteza ritmul Turbo), prima cina in Atena a venit sa lege si mai mult prieteniile intre fotografi si popoare. Si uite asa, langa Acropole, ne-am trezit cu totii (vreo 30 de oameni mari cu jucarii serioase in mana), simtindu-ne mai degraba ca niste copii in tabara, vorbind tot numai despre fotografie si gadget-uri, despre reportaje si subiecte care mai de care mai interesante, cu pasiune si entuziasm, cu nerabdare sa vina a doua zi, ziua de plimbare.

O zi intreaga in care am lucrat impartiti in 4 grupuri, pe rand, cu fiecare din cei 4 “profesori”, cum i-am numit pe Philip, Elena, Alastair si Benedicte 🙂 O zi cu ploaie, in care ne-am miscat dintr-un colt in altul al Atenei, in grupuri, fiecare cu ghidul nostrum in frunte, in care ne-am minunat si am furat cadre cu setarile mai mult sau mai putin aranjate sau gandite dinainte, in care ne-am amuzat ca niste copii cand ne-am intalnit pe traseu unii cu altii in Piata de peste sau la metrou, unde “ba noi am fost primii”, “ba voi nu trebuia sa fiti aici ca ne furati subiectele”, o zi in care am stat la ceai cu Elena si la Ouzo cu Alastair, in care l-am pandit pe Philip cum se apropie de oameni si am dezbatut cu Benedicte subiectele dureroase din Nigeria, o zi in care am invatat mai mult decat am invatat in toti anii de facultate si multi ani de journalism si in care, dincolo de sutele de fotografii pe care le-am facut total altfel (din punctual de vedere al setarilor) decat lucrez de obicei ca fotograf, ramane o Atena nedescoperita parca.

Si ar fi multe de povestit despre ziua cu pricina, despre cum ne-am satisfacut cu totii curiozitatea legata de performantele echipamentului testat, dar si curiozitatile legate de relatia pe care Philip, Elena, Alastair si Benedicte o au cu echipamentele lor foto (care in anumite momente si situatii, reprezinta poate mai mult decat unelte de lucru).

TEST AF-S NIKKOR 24-120mm f/4G ED VR

Un obiectiv all-around, perfect atat pentru profesionistii cu camere full frame FX, cat si pentru fotografii care au DSLR in format DX (36 – 180mm echivalent in format DX ) . Indiferent de conditiile de lucru, de scopul propus sau subiectul ales, 24-120 iti da libertatea de miscare, fie ca vrei sa te apropii de oameni fara a intra prea mult in zona lor de confort, fie ca vrei sa surprinzi un cadru larg, dar cat se poate de clar, de la colturi pana in centrul imaginii, fara aberatii de imagine. Chiar si in conditii de lumina proasta, intr-un interior obscure sau pe o vreme intunecata, obiectivul se ridica la nivelul asteptarilor si nu simti dezanatajul acelui f/4.

“Este un obiectiv ideal pentru fotograful aventuros. Numai bun pentru fotografia de eveniment si calatorie”, il caracterizeaza Zurab Kiknadze, Product Manager Lenses, Accessories & Software, Nikon Europe. Lucru pe care l-am probat si eu si de care m-am convins in incursiunea de pe strazile Atenei, unde obiectivul mi-a permis sa ma joc cu profunzimea de camp pe tot intervalul de zoom si, mai mult, indiferent de subiect sau peisaj, sa ma bucur de imagini luminoase si un contrast ridicat in diferite conditii de iluminare, sa intru in povestea personajului fara sa depasesc limita de intimatitate, dar si sa surprind rapid momentul, emotia, actiunea. Iar unul din cele mai mari plusuri sunt aberatiile reduse la minim, sistemul de reducere a vibratiilor avand cu doua moduri: normal, pentru fotografierea din mana, si active, pentru a compensa vibratiile cauzate de vehicule in miscare, spre exemplu (eu am reusit sa fac fotografii din mers, fara a afecta claritatea imaginii).

(mai multe imagini realizate cu acest obiectiv gasiti in galeria foto MISSION: #NIKONATHENS )

Capitolul IV: Atena mea. Cand Zeus nu-i acasa … 

Cum spuneam, eu gasit-o pe Atena plouata, trista si parasita parca de Zeus. Poate tocmai vremea sa fi fost de vina pentru toate umbrele de gri pe care le-am simtit la fiecare pas in scurta expeditie. Sau poate criza economica, ce se vede pe chipurile sobre si apasate ale oamenilor, ori poate momentul in care m-am nimerit eu acolo, cand in extrasezon bate vantul printre tarabele cu suveniruri.

Oricum, luate la pas in cautarea localnicilor ospitalieri la care ne gandim cu totii cand spunem Grecia + vara + vacanta, stradutele din Atena iti lasa azi impresia unei calatorii inapoi in timp si numai urmele de graffiti de pe pereti mai coloreaza orasul apasat de saracie si incertitudine, plin de cladiri parasite si derapanate sau taverne goale.

Oamenii zambesc cu retinere, sunt sceptici si doar in prezenta unei armate de fotografi care iau cu asalt piata de carne si de peste se destind, fac glume si pozeaza ca modelele de revista, asteptand la final, unii in gluma, altii in serios, cate 10-20 de euro pentru fiecare sesiune foto.

Daca as fi fost singura intr-o astfel de situatie, sigur as fi intrat in incurcatura. Insa atunci cand ai ocazia sa fii pe teren alaturi de fotografi profesionisti care au strabatut toata lumea in cautarea subiectului perfect, au simtit pulsul razboiului si au publicat fotografii adevarate in National Geographic, TIME, Le Monde, The New York Times, nu ai cum sa nu furi meserie si inveti tot felul de trucuri.

Inveti cum sa te apropii de oameni fara a patrunde in zona lor de confort, mai ales atunci cand este vorba despre niste greci tristi si la limita rabdarii, inveti cum sa-ti transformi camera si obiectivul foto intr-un moderator al relatiei pe care o ai cu lumea, inveti ca fiecare poveste pe care o spui in imagini are propria ei poveste, iar atunci cand lucrurile nu sunt la fel de atragatoare ca in revistele din care ne alegem destinatia de vacanta, dupa cum nici Atena nu mi s-a parut ca o zeita cuceritoare, poti gasi o frumusete aparte in inima imaginii.

Test Nikon DF – Dragoste la prima vedere

Ultima parte a plimbarii mele grecesti s-a scris, in ziua 3 de Atena, tot pe fuga, ca si in prima zi. Inainte sa-l parasesc pe Zeus, l-am vizitat la Templul lui, impreuna cu noua mea dragoste, Nikon DF. Cu un stil retro, elegant, cu butoanele alea mecanice care m-au facut sa ma simt de parca aveam in mana o camera foto de acum zeci de ani, insa cu un meniu sofisticat si 16 megapixeli, Nikon DF e un amestec de traditie si inovatie intr-un full-frame care iti da acel are boem si te face sa te simti ca un fotograf care poate calatori inapoi in timp. Cel putin, pe mine asa m-a facut sa ma simt cat timp l-am avut in mana.

L-am numit, in ceea ce priveste designul, o bijuterie pentru doamne si o aparitie eleganta pentru domni. Mi-a placut, dincolo de aspectul (care pe unii ii face sa-l numeasca un aparat pentru snobi) faptul ca merge cu toata gama de obiective compatibile, ca este mic, nu filmeaza si nu are blitz. Da, mi-a placut treaba asta, pentru ca nu m-a tentat nicio clipa sa filmez cu el si nici nu imi place sa fac fotografii cu blitz (la urma urmei, nici Henri Cartier Bresson nu folosea blitz-ul J ). Si mi-a placut ca nu are preseturi, scene sau alte meniuri sofisticate in afara de “felurile” principale: Program, Shutter, Aperture si Manual (plus setarile de culori: Standard, Neutru, Intens, Monocrom, Portret si Peisaj).

As indrazni sa spun chiar ca este o camera foto “pour les connaisseurs“, deloc o jucarie pentru generatia “Gadget”, iar rotitele si butoanele m-au incantat ca acum 30 de ani cand am descoperit tainele fotografiei cu Zenitul bunicului. Bine, iar daca unii (carcotasi) ar spune ca am cuvinte de lauda la adresa DF-ului doar pentru ca e dragut (si deh, sunt fata, imi plac chestiile dragute), calitatea imaginii vine ca un Sah mat. M-a surprins placut la capitolul focalizare, in lumina buna da dovada de rapiditate si precizie, claritatea fotografiilor este excelenta, iar in conditii de lumina slaba (pe testate, nu din carti), isi face treaba, avand in vedere senzorul de 16 megapixeli (ISO variaza de la 100 la 12.800, iar granulatia apare abia la treptele superioare).

Eu am testat camera cu obiectivul din kit, un Nikkor 50mm f/1.8 G, care s-a pupat de minune cu DF-ul. Mai ales la fotografiile de strada si mai ales la cele alb-negru, unde combinatia este perfecta. Este un obiectiv usor, luminos, prietenos, care iti ofera detalii frumoase si imagini cat se poate de clare. Dar, nu e o camera rapida (pentru evenimente sportive, spre exemplu), ci e o camera pentru cei care vor sa se bucure de experienta de a crea o imagine, pentru nostalgicii care isi cauta muza pe strazi, in portrete sau in vacanta, dar este potrivit si pentru documentare de poveste. Cum spuneam, DF este o camera care te face sa te simti artist (chiar daca nu esti).

Si m-am bucurat ca un copil cand am aflat la Atena ca si Benedicte este indragostita de Nikon DF de la care spune ca obtine mereu ceea ce isi doreste caci o ajuta sa se simta chiar in mijlocul povestii pe care vrea sa o impartaseasca lumii. Si spune lumii povesti cat se poate de reale si impresionante in imagini care nu mai au nevoie de “caption”.

 (o recenzie despre camera foto si mai multe fotografii realizate cu Nikon DF puteti vedea aici)

Epilog 

Anul acest se implinesc 30 de ani de cand am facut prima fotografie. O viata de om. La inceput a fost o curiozitate care s-a transformat imediat in joaca. Mai apoi a fost un rasfat de copil care a devenit o bucurie. Mai tarziu, dupa ani in care batranul Zenit a stat cuminte in casa parinteasca in timp ce eu mi-am umplut adolescenta, printre fotografii razlete, cu versuri, rock si vise nebune, m-am intors la prima dragoste. Iar batranul Zenit m-a insotit la facultate, unde orele de fotografie si imaginile pe film alb-negru (pe care le si developam ulterior) au fost si au ramas una din amintirile mele preferate legate de studentie.

Cand m-am intors de la Atena m-a intrebat cineva care e cel mai important lucru pe care l-am invatat acolo. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost… “To be a human being!” (am spus-o in engleza, pentru ca in engleza am invatat-o si asa am simtit-o). Da, poate in cautarea zeilor, am invatat sa fiu un muritor, iar asta ma bucura. Si poate si datorita oamenilor adevarati pe care i-am intalnit acolo si de la care am invatat cate ceva (real people with real jobs).

Ce am invatat la Atena legat de fotografie? Multe. Stiam ca fiecare fotografie are o poveste si fiecare poveste are o imagine.

Dar oare ce e in inima imaginii?

Ei bine, asta am invatat. Pe drumul spre casa, m-am gandit mult, la ce am simtit eu si ce am simtit de la ceilalti fotografi, la ce am vazut eu prin camera foto si ce mi-a aratat obiectivul, la ce amcitit, la ce stiam, dar si la ce nu ma gandisem pana acum.

Si am inteles ca… daca o camera foto poate citi emotia, lentila este cea care de cele mai multe ori ajuta fotograful sa traduca povestea din spatele acelei emotii si face legatura dintre fotograf si personaj, lume si fotograf, personaj si lume. Iar efectele vizuale si imaginea trebuie sa vorbeasca si peste ani si ani. Iar ca acest lucru sa se intample, iar obiectivul foto sa devina acel liant intre fotograf si lume, un rol important il joaca imaginatia, viziunea si ochiul unor experti, academicieni, oameni de stiinta, profesioniti in strategie si dezvoltare care altacuiesc, la urma urmei, echipa ce sta in spatele sticlei. Si da, in spatele sticlei e ochiul fotograflului 🙂

#Nikon #Nikonisti