Cand nu se spala in familie, rufele se spala intr-o toaleta din… Florenta!

Cine zice ca nu a avut niciodata emotii sau nu are macar o amintire mai “speciala” legata de bagajul de calatorie se da mare. Fie ca s-a ratacit bagajul, fie ca a ajuns avariat sau l-a confundat cineva si a incercat sa ti-l ia de sub nas de pe banda ori s-a ratacit pe drum ceva din troler, oricine trebuie sa fi patit (sau sa pateasca) ceva de genul acesta. Eu am patit-o o data si bine! Atat de bine, incat am jurat in clipa aia ca o sa plec la drum numai cu o geanta de voiaj beton, asa, cam ca o centura de castitate 🙂

Aceasta este o poveste inspirata din fapte reale!

Ca toata lumea, asteptasem un an intreg acea vacanta. Ma pregatisem suflteste sa descopar Comora Florentei si, daca de obicei sunt agitata si stresata la capitolul “facut bagaj”, atunci totul era gandit si calculat: haine cat mai usoare (pentru ca se anunta o saptamana fierbinte), bluzite si fustite, pantaloni scurti si esarfe. Toate albe. Da, asa am gandit eu dress code-ul de Florenta: haine diafane, lejere si fine. Iar troler-ul… era vis. Il primisem cadou de ziua mea. Dragut foc. Colorat, cu un aspect usor vintage, de valiza de pe vremuri, dar cochet, cu un amestec de nuante care te duceau cu gandul la apele acelea turcoaz. 

Florenta

Cand am ajuns la Florenta am avut prima surpriza neplacuta. Ploua. Nu asa imi imaginasem primirea. Eu, incaltata cu balerini albi, facusem deja planul in minte: abia asteptam sa pun mana pe bagaj, sa ma retrag intr-un colt al aeroportului si sa-mi schimb incaltamintea ca sa rezist intacta pana la hotel.

Apoi a urmat a doua surpriza: nu imi gaseam troler-ul pe banda de bagaje. “Nu se poate sa mi se intample mie asta”, i-am spus verisoarei mele. “Ei, daca s-a ratacit, o sa-ti dea despagubiri. Sau, mai bine, gandeste-te ca o sa ai o scuza buna sa te innoiesti”, m-a linistit ea. Dupa multe minute de asteptare, tensiune, zeci de ganduri si scenarii, am observat intr-un final ca un singur bagaj ratacit se mai invartea pe banda aceea. Dar nu era al meu. Nu aveam cum. Adica, eu cel putin, nu il recunoasteam. Era plouat, murdar si arata ca dupa razboi.

Atunci am “trait” a treia surpriza: era bagajul meu, insa nu mai avea deloc acea culoare culoare pe care o stiam eu. “Lasa, Teo, nu-i nimic, e doar murdar si ud, o sa se usuce”, a incercat sa ma linisteasca verisoara mea. “Bine ca nu s-a ratacit!”, mi-am spus, gandindu-ma ca asta ar fi fost cel mai urat scenariu. Ei, bine, nu! Cand am deschis geanta am ramas muta: Toate hainele mele frumos aranjate, spalate, curate, albe… nu mai erau albe. Erau turcoaz! De la tricouri la lenjerie intima si de la rochii la balerinii de rezerva, evident tot deschisi la culoare. Nervi, disperare, soc sunt cuvinte prea delicate pentru a exprima ce simteam in acele clipe. Practic, tot bagajul meu era un dezastru. Mirosea ingrozitor si arata de parca cineva a gresit programul masinii de spalat. “Poate iese la spalat vopseaua asta”, a incercat din nou sa ma linisteasca partenera de calatorie, stiind ca, supararea si nervozitatea mea ii va afecta si ei vacanta.

Cu lacrimi in ochi si injuraturi printre dinti m-am repezit la prima toaleta din aeroport sa vad macar daca macar iese vopseaua aceea la spalat. Si uite asa, printre suspine, am inceput sa spal acolo, pe loc, o esarfa, macar sa stiu daca abandonez toate hainele la cosul de gunoi sau mai am vreosansa sa salvez ceva din bagaj.

Nu am scos niciun cuvant tot drumul pana la hotel si, imediat ce ne-am cazat, m-am incuiat in baie si m-am apucat de spalat rufe. Da, cu gelul de dus din dotare si cu speranta ca o sa iasa culoarea.  Si mirosul acela de vopsea. Asa mi-am petrecut prima zi din vacanta la Florenta. O vacanta care, pana la urma, nu a fost atat de distrusa cum ma asteptam cand am vazut “cosmarul turcoaz”. Pentru ca mi-am recuperat cea mai mare parte din haine (si zambetul, dupa vreo doua zile in care am purtat aceleasi haine asteptand sa se usuce rufele puse la uscat in baia hotelului). Troler-ul acela insa nu l-am mai folosit de atunci decat pe post de cufar cu vechituri 🙂

PS: intre timp, nu mi-am gasit geanta visurilor mele, aia beton si ca o centura de castitate, insa am invatat sa-mi pun “protectie” la haine de fiecare data si la orice troler pe care il folosesc: adica hainele in pungi/saci pe plastic, inchise la capete, cas a fiu sigur ca nu mai patesc asa ceva niciodata!