Cât costă norocul în dragoste? Un euro și… 50 cent. Un dans a la 50 cent, în cazul în care nu ai o monedă de 50 și te salvează un prieten care improvizează pe moment niște mișcări de rapper. Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie în Salonic, unde chiar în inima orașului te opresc tot felul de vânzători ambulanți de “noroc în dragoste” care insistă să-ți pună la mână niște brățări colorate aducătoare, cică, de amor. Și între refuzul tău de a primi cadoul cu pricina și curiozitate “grecului” (numai grec nu era, după vorbă, după port) dacă ai prieten, îți dai seama că în Grecia încă mai e valabilă vorba aia care zice “să te ferești de greci chiar și aunci când îți dau daruri” 🙂 Pentru că, după ce îți vezi încheietura legată cu brățara magică, nu mai scapi de guralivul Cupidon care se laudă mândru că a auzit de România și de Hagi.

Când cauți Grecia într-un oraș otoman dai peste a doua capitală a Daciei

Când ajungi pentru prima oară în Salonicul anului 2015, primul sentiment pe care-l ai e de fapt… un amestec de sentimente. Cum un amestec descoperi mai apoi că e tot orașul, un amestec de istorii, de culturi, de nații, împărţit între cea greacă, latină şi otomană, sau între ortodocşi, evrei şi musulmani. Până să te dezmeticești și să îți dai seama că locul e mult mai mult decât ce ai citit tu prin reviste și ghiduri, simți ba nehotărâre, ba mirare, ba confuzie și curiozitate, ba entuziasm și incitare.

Nehotărârea e pentru că nu știi ce să crezi despre blocurile gri, aparent triste, și oamenii pe care îi vezi la înceout în alb-negru, pe de-o parte, și restul clădirilor cu o arhitectură interesantă, fie că e vorba de monumentele creștine și bizantine, fie că e vorba de construcții cu elemente greco-romane sau casele care păstrează influența arhitecților italieni care au trecut pe aici de-a lungul timpului.

După câteva minute în care te uiți contrariat la tot ce vezi în jur, începe mirare. Eu am simțit-o imediat ce am ajuns în spatele bulevardelor principale și am început să rătăcesc pe acele alei înguste și întortocheate din Salonicul Vechi, unde ai impresia că te-ai întors în timp, în orașul pe care îl știi de la lecțiile de istorie. Adică în Salonicul Imperiului Otoman, pe când era unul din cele 4 mari orașe ale turcilor sau în Salonicul în care oratorul roman Cicero a fost exilat în anii 58-57 î.Hr.

De aici vin confuzia și curiozitatea, pe care le simți mai apoi cu fiecare pas care te apropie de Orașul de Jos. În ciuda filmelor văzute, a legendelor citite sau a poveștilor spuse de ghidul nostru în drum spre Salonic, am descoperit fascinată mixul de civilizații, de la evrei la turci și de la greci și bulgari la occidental. Așa cam ca amestecul din celebra piață de pește/ legume/ fructe/ carne sau de la tarabele cu mirodenii care te îmbată cu parfumul oriental (un parfum care mie, personal, mi-a amintit de Istanbul-ul în care voi reveni la toamnă).

După ce am lăsat în urmă și „buricul targului”, cum am simțit eu că e Aristoteles Square, un adevărat furnicar, în care se amestecă hoteluri și magazine, cafene și restaurante, tineri și bătrâni care hrănesc porumbeii ori turiști care în căutarea suvenirului perfect se îndulcesc cu deserturile specifice, drumul spre punctul terminus al popasului nostru în Salonic, Turnul Alb, l-am făcut pe faleză.

Pe malul apei te simți ca la o expoziție de taverne la care tinerii localnici (printre cei mai atractivi bărbați pe care i-am văzut eu în toată expediția grecească) se amestecă cu turiștii aflați în căutarea unui frappe autentic sau a unei porții de caracatiță la grătar. La o primă vedere ai impresia că zumzetul tineresc nu se asortează prea bine cu aerul istoric și vechi al Turnului Alb, simbolul orașului care din fort de apărare s-a transformat azi în punct de întalnire pentru tineri îndrăgostiți , grupuri de turiști sau localnici pentru care siesta e atât de sacră, încât nu ai cum să nu te întrebi dacă grecii mai și muncesc.

Și uite așa, după toate sentimentele care m-au încercat în plimbarea mea prin Salonic, de la nehotărâre și mirare, la confuzie și curiozitate, iar mai apoi entuziasm și incitare, în căutarea unei taverne autentice pentru prânzul cel de taina, adică ultima masă de #GreekExplorer, a pus stapanire pe mine pofta. Dar nu pofta de mâncare, cât pofta de a descoperi și mai mult orașul cu tot mixul etnic care îl însuflețește, de a gusta și la propriu și la figurat amestecul ăla de miresme, istorie și povești, pofta de a mă pierde de tot pe străduțele întortocheate.

Asta pentru că, de la masa noastră, de pe faleză, privind la turiștii sau localnicii ieșiți la jogging sau pur și simplu să-și plimbe cățelul în stilul lor “halara” (“încetișor”), am simțit cum entuziasmul și incitarea au completat fascinația cu care am descoperit Salonicul în cele 3 ore de “pit stop” în drumul de nostru întoarcere acasă după o săptămână întreagă de aventuri #GreekExplorer.

Atunci am realizat, alergând după autocar și făcând din mers ultimele fotografii, că 3 ore nu au cum să-ți ajungă nici măcar pentru a-ți da seama de ce te atrage mai tare Salonicul și ce ai vrea să vezi mai întâi când ajungi aici. Poate ruinele castelului lui Galerius, împărat roman de origine dacă despre care se spune că a avut o mare influență asupra orașului… Ori poate Arcul de Triumf al lui Galerius ori Biserica Agios Dimitrios. Pe care, din păcate, nu am apucat să le văd, dar pe care sigur le voi descoperi cu prima ocazie. Căci Salonicul rămâne, cel puțin pentru mine, mai mult decât o lecție de istorie pe care aș vrea să o învâț iar și iar și iar…

Acest articol a fost scris in infoturul “#GreekExplorer: Corfu, Evia si Grecia Continentala” organizat de TurismMarket.com in parteneriat cu agentia de turism TrampTravel.ro si cu sprijinul Nikonisti.ro, TravelWithaSmile.net, LAMONZA si Art & Craft.