Exploring Belgium, 1 | Antwerp


Despre Antwerp se spune că este Orașul Diamantelor. Însă primul lucru de care îmi voi aminti legat de orașul ăsta este faptul că aici am văzut cei mai mulți evrei pe metru pătrat. Adică mă așteptam să fiu înconjurată de ei, ca să zic așa, în condițiile în care hotelul nostru era în cartierul evreiesc, însă nu știam că în Antwerp este cea mai mare comunitate evreiască din Belgia.

(Mai multe fotografii din Antwerp, găsiți AICI!)

 

TIME IS DIAMANTS

 

 

Antwerp00001Antwerp00002Cum cobori din tren, când ridici ochii în gara din Antwerp nu ai cum să nu te întrebi dacă nu cumva trenul a oprit într-un muzeu. Cum altfel, când, dincolo faptul că este foarte mare (aici trenurile opresc pe 3 etaje), are și o arhitectură deosebită care te lasă cu gura căscată (nu, nu seamănă deloc cu Gara de Nord din București sau cu Gara din Sinaia 🙂 ). Mai mult decât atât, clădirea care se află în topul obiectivelor turistice din acest oraș și este monument istoric, găzduiește și spectacole, concerte sau flashmob-uri, am aflat ulterior.

 

 

Antwerp00005După ce te dezmeticești, următorul lucru care te lovește în Gara Centrală din Antwerp este numărul mare de magazine cu bijuterii. Adică, OK, am stabilit deja, e Orașul Diamantelor, dar nici nu trebuie să ieși din gară ca să simți că acolo cafeaua și porția de cartofi prăjiți se plătesc cu diamante, nu cu bani, din moment ce la fiecare cafenea sau brasserie dai de un magazin de bijuterii. Ca să nu mai spun ce e în jurul gării unde, deși peisajul nu pare deloc unul de lux, sunt cele mai multe astfel de magazine cu inele, coliere, cercei, ceasuri și alte bijuterii din aur cu diamante (eu una nu am fost deloc curioasă să casc ochii prin vitrine și recunosc că nu am fost ulterior nici la Muzeul Diamantelor. Ce rost avea dacă tot nu aveam voie să fac fotografii?).

 

Antwerp00004

 

Antwerp-ul m-a întâmpinat cu vânt și ploaie și un frig care m-a făcut să simt ziua aceea de iulie în care am ajuns acolo ca pe una de octombrie de la noi, în condițiile în care până la hotel am fost murată de o ploaie mocănească la 11 grade (în timp ce în București erau peste 35 de grade).

 

 

 

 

 

 

BUY SOME TIME

 

 

Antwerp00030

Antwerp00022

După o lungă repriză de mers prin ploaie în cartierul evreiesc în căutarea unei cârciumi cu bere (una călâie ca să mă încălzesc) și după ce am învățat pe de rost toate străduțele din zonă, am ajuns în cele din urmă în Centrul Vechi.

Sincer, nici nu prea ai cum să ratezi acel buric al pământului pentru turiștii și localnicii din Antwerp.

Adică e ceva de genul, toate drumurile duc acolo și oricum te-ai învârti pe aleile din jur, tot acolo te întorci. Poate dacă nu ar fi plouat, aș fi pus DF-ul la treabă și aș fi făcut mai multe fotografii.

 

 

Antwerp00013Grote Markt este unul din cele mai animate locuri din oraș, dincolo de zecile de baruri și magazine cu tot felul de bere, dincolo de terasele cu cartofi păjiți și tarabe cu waffe belgiene, dai și de clădirile de pe lista atracțiilor turistice.

 

Antwerp00017

 

Primăria este o clădire din secolul XVI care îmbină arhitectura italiană și flamandă într-un stil este gotic și renascentist. Nu știu dacă ai voie să mergi în vizită la primar (eu nu l-am deranjat cu prezența mea), însă am aflat că în interiorul Primăriei sunt mai multe statui și obiecte de lux impresionante.

 

 

Poate părea greu de crezut, dar deși m-am tot învârtit în jurul Catedralei Maicii Domnului de nu știu câte ori, ba în căutarea unei beri, ba la o porție de scoici sau după un adăpost de ploaie, nu am bifat interiorul clădirii incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO care este considerată ca fiind cea mai mare catedrala romano-catolică din Belgia și atrage un număr mare de vizitatori în fiecare an. Nu că nu aș fi vrut să o văd și pe dinăuntru, însă de fiecare data când ajungeam acolo și spuneam că intru, era ori prea multă lume, ori era închis. Am lăsat ceva și pentru data viitoare 🙂

 

 

eu Rubens

Foto: Alex S.

Antwerp00035Însă ca tot turistul pasionat de artă am fost să văd casa în care a trăit Rubens. Am profitat de faptul că în ultima zi de miercuri din lună în Antwerp intrarea la muzee e liberă pentru tot muritorul. Bine că nu știau de treaba asta toți turiștii din oraș și nu a fost chiar călcare în picioare în frumoasa casă flamandă.  Altfel, o “cocioabă” (glumesc!) cu etaj și câteva camere, pline de obiecte de ară și colecţii de tablouri celebre la care unii se uitau ca mâța-n calendar, iar alții se uitau cu dosul în timp ce-și făceau selfiuri cu operele. Dincolo de picturile de pe pereți, mi-am luat un răgaz să mă plimb puțin prin grădina lui Rubens (o priveliște de vis pentru vecinii lui) și să mai atent la sculpturile din grădină (deh, cârcotașă din fire) ca să înțeleg mai bine stilul rubensian 🙂

 

 

 

Antwerp00041

Un alt loc care mi-a plăcut mult (și pentru că am avut un ghid personal, un prieten fotograf care locuiște în Belgia) a fost MAS – Muzeul Aan de Stroom, aflat în apropierea portului. O clădire modernă, care nu apare atât de înaltă la prima vedere din cauza arhitecturii mai… nonconformiste, dar de pe care se vede tare frumos panorama orașului. Adică vezi toate clădirile emblematice din Antwerp, dar și portul în toată splendoarea lui, port despre care se spune că este unul dintre cele mai tranzitate din Europa. De altfel, orașul, situat pe malul râului Scheldt, este al 2-lea port din Europa ca mărime, dupa Rotterdam.

 

 

Dincolo de părerea mea de rău că nu am ajuns și la Muzeul Fotografiei, cred că cel mai mare regret pe care-l am legat de vizita în Antwerp este că nu am fost la Grădina Zoologică, aflată în spatele Gării Centrale, însă biletul de intrare, cam 35 euro, era prea piperat chiar și pentru dorința mea de a vedea gașca de pinguini de acolo.

 

 

IMG_2554w

În schimb recunosc că am dat o fugă în Cartierul Roșu. O fugă și la propriu și la figurat. Nu se compară cu Red Light District din Amsterdam, adică nu e la fel de populat și mare, cu multe oferte și mulți “clienți” (ba chiar bătea vântul pe acolo), un motiv în plus pentru care nu înțeleg nici eu de ce am trecut pe acolo de parcă mă fugărea cineva în loc să mă bucur de “priveliște”. Mai mult, nu am știut nici măcar cum să reacționez când am văzut duba de poliție trecât pe lângă noi, două fete “civile” care se plimbau pe acolo de parcă erau la mall. Nu am avut curaj nici măcar să arunc o privire în jur (dar să mai fac și fotografii, pretextul pentru care am insistat să mergem acolo…). Iar când am auzit două fete vorbind în dulcele grai matern, am uitat pe loc limba română și am trecut-o pe engleză.

 

 

collage barw

Toate ca toate, nu știu să spun ce mi-a plăcut cel mai mult în cele 2 zile și 2 nopți în Antwerp, însă cred că cel mai interesant loc pe care l-am văzut a fost un bar cu totul și cu totul ieșit din comun. Mai bine spus, un local, pentru că scoicile și cartofii prășiți făceau parte din peisaj. Un loc plin de bere și sfinți, unde până și la toaletă te simțeai protejat de cele rele (sau inhibat cu atâta smerenie în jur), un loc unde cred că berea și mâncarea erau binecuvântate din moment ce era atât de multă lume acolo 🙂

 

 

 

 

CONCLUZIA

 

Antwerp00021

 

Anvers/Antwerpen (capitala neoficială a Flandrei), nu mi s-a părut a fi un oraș opulent, în ciuda clădirilor cu arhitectură tipic belgiană la care nu te mai saturi să caști gura, cu biserici impunătoare, dar blocuri mici și cu muzee cât să-ți ajungă pentru fiecare zi dacă locuiești acolo. Personal, orașul mi-a lăsat mai degrabă impresia unui loc cuminte și liniștit, dar plin de culoare, cu oameni amabili, relaxați și un număr suportabil de turiști, un mix de multe zone verzi și străzi înguste care încă mai păstrează mister și istorie, cu alei întortocheate pe care dai de magazine cu lacăte la intrare și câțiva saci de gunoi la colțul trotuarului (probabil am nimerit eu pe unele străzi înainte mașinii de gunoi).

 

 

Adică un oraș distins, interesant și ofertant, în care cred că poți duce lejer o viață tihnită și confortabilă, indiferent dacă alegi să te muți în cartierul Antwerp00023evreiesc, în apropierea Pieței Centrale sau în noua zonă de locuințe dincolo de port. Sau, de ce nu, chiar pe un yacht în port 🙂

(Fotografiile au fost făcute cu Nikon DF și obiectivele Nikkor 50mm F / 1.8 G & Nikkor 28mm f / 2.8). Powered by Nikonisti

Mai multe fotografii din Antwerp, găsiți AICI!

 

Related Posts

Sorry, the comment form is closed at this time.